Singura ctitorie brâncovenească rămasă în Capitală și-a cinstit ocrotitorul

Un articol de: Diac. Andrei Butu – 16 August 2024

Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Capitală și-a sărbătorit vineri, 16 august 2024, hramul de vară, închinat Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, ctitorul și ocrotitorul lăcașului de rugăciune. În acest an, credincioșii s-au putut închina și la icoana Maicii Domnului „Hodighitria” adusă de la mănăstirea vâlceană Ostrov. De asemenea, cei prezenți au putut admira și bunurile de patrimoniu ce au aparținut acestei biserici, recuperate de la Muzeul Național de Artă al României, printre care se numără și daruri personale ale sfântului voievod și ale familiei sale.

La biserica voievodală de la kilometrul 0 al Capitalei a devenit deja o tradiție ca la ziua hramului de vară să fie adus un odor de mare preț spre închinarea credincioșilor și sporirea bucuriei duhovnicești a acestora. În acest an, pelerinii și bucureștenii cu evlavie la Maica Domnului și Sfinții Martiri Brâncoveni s-au putut ruga preț de câteva clipe în fața icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Hodighitria”, adusă de o delegație de la Mănăstirea Ostrov, județul Vâlcea.

În zi de hram, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți condus de pr. prof. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific, din care au făcut parte: părintele Nicolae Dascălu, consilier patriarhal și directorul Publicațiilor „LUMINA” ale Patriarhiei Române; pr. paroh Emil Nedelea Cărămizaru; părintele Gheorghe Zaharia, parohul Bisericii „Sfântul Anton”-Curtea Veche; pr. Viorel Dincă, secretarul Protoieriei Sector 5 Capitală; pr. Sergiu Constantin Nicolaescu, secretarul Protoieriei Sector 3 Capitală, precum și alți preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, părintele profesor. dr. Ștefan Buchiu, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la acest eveniment, a evidențiat faptul că Sfinții Martiri Brâncoveni, prin credința, demnitatea și curajul arătat, au devenit modele de sfințenie pentru poporul român: „Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu a primit responsabilități, dar în toate a răspuns ca pentru Hristos. A primit să fie domnitor, și i-a dat Dumnezeu o domnie lungă de 25 de ani, în care educația lui, credința și tradiția au rodit în el însutit. El s-a asemănat lui Matei Basarab ca număr de biserici și mănăstiri construite, înzestrate sau reparate. Mila lui, creștină și autentică, a mers dincolo de granițele Țării Românești. (…) Dumnezeu a rânduit ca domnitorul Constantin Brâncoveanu să dea mărturie nu numai în timpul vieții, dar și cu prețul vieții, printr-un sfârșit mucenicesc. După multe chinuri, el și cei patru fii ai săi au dat un răspuns la care nu se așteptau păgânii, care erau dornici de avere. I-a îndemnat pe fiii săi să nu-și piardă sufletul, chiar dacă au pierdut totul. Nimic nu este mai valoros pe lumea asta decât sufletul omenesc, pentru care Mântuitorul Hristos S-a întrupat și S-a jertfit și a înviat”.

La finalul slujbei, părintele paroh Emil Nedelea Cărămizaru i-a mulțumit părintelui prof. dr. Ștefan Buchiu pentru slujire, precum și delegației mănăstirii vâlcene Ostrov, care a adus în aceste zile spre închinare icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni.

Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou este un edificiu reprezentativ pentru arta brâncovenească din țara noastră, fiind singura ctitorie din București a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, care a supraviețuit tuturor împrejurărilor nefavorabile, de-a lungul istoriei.

Anul acesta se împlinesc 310 de ani de la moartea mucenicească a Sfântului Constantin Brâncoveanu, martirizat la Constantinopol în anul 1714, cu cei patru fii ai săi – Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și cu sfetnicul Ianache.

Articol preluat din Ziarul Lumina