Marile trăiri rămân universul în care doar Dumnezeu pătrunde în chip desăvârșit. Oamenii nu‑l pot explora decât în parte, fiind întotdeauna grăbiți în concluzii, pripiți în aprecieri și adeseori foarte subiectivi.

Dumnezeu, însă, privește înlăuntrul trăirilor, al gândurilor și lacrimilor, nu atât al celor expuse în fața lumii, cât mai ales în fața celor îndreptate înspre El. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă‑te Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție (Matei 6, 6). Tot atât de tăinuite se cuvine să fie și clipele de meditație, de trăire și de creație.

Am descoperit în slovele unor slujitori ai Bisericii scrieri de mare frumusețe. Cele mai apropiate oarecum de inima omului sunt mărturisirile în proză, nu doar paginile de memorialistică cu încărcătură spirituală aparte, cât mai ales gândurile pe care le desprindem în urma lecturii Sfintei Evanghelii, cuvintele rostite la Liturghie sau cu alte prilejuri.

Cei care reușesc să le transcrie ori să le noteze într‑un jurnal îi fac și pe alții părtași acestor mărturisiri.

În ceea ce privește poezia și versurile, ele sunt îndreptate spre o anumită zonă a inimii care vibrează la astfel de creații. Poezia este mai greu înțeleasă și mai dificil de așezat în pagină, iar poeții mari sunt asemenea inspiraților scriitori care au lucrat sub aripa îngerului.

Treptele de înălțare către Dumnezeu sunt diferite. Unii se află pe treapta cea dintâi, alții sunt într‑un urcuș spiritual evident, alții ajung mai sus, iar alții pot cădea. Trăirea fiecăruia o cunoaște în mod deplin numai Dumnezeu.

Orice suflet are căutările sale. De aceea, versurile izvorăsc din aceste frământări ale minții și inimii, aducând bucurie celor care le citesc.

Când eram elev la liceu și făceam parte dintr‑un cenaclu literar, profesorul de limba și literatura română accentua anumite cuvinte din poezia pe care o aveam de pregătit pentru diferite manifestări culturale.

Felul în care ne învăța să rostim aserțiunile, să accentuăm anumite idei, ne‑a așezat pe drumul vederii într‑un alt mod al cuvintelor scrise, fie că erau pagini de proză sau poezii.

Unele dintre cele pe care le citim sunt inspirate din paginile Evangheliei. Acestea au pentru mine cel mai important fundament. Când lecturezi o exegeză în versuri, fie că este scrisă mai de demult ori acum, înțelegi altfel cuvintele Domnului. Unele versuri ne îndreptățesc să credem că autorii lor iubesc cu adevărat cuvintele Scripturii. La fel se întâmplă și în cazul subiectelor patristice ori al celor filosofice.

O altă sursă neprețuită de inspirație pentru marile opere poetice sunt amintirile diferitelor etape ale vieții, copilăria constituind și în versul eminescian, și în cazul altor mari poeți un rol covârșitor. Scriitorii renumiți au reușit să transpună cititorul în stări și locuri care amintesc de celebra expresie a unui cunoscut poet și filosof ce suspina mereu după grădinile Raiului: Nostalgia Paradisului.

Astfel de trăiri profunde ne invită la înțelegerea unor lucruri și la frumusețile care pot salva lumea.

Aduc spre mărturie câteva dintre versurile publicate în lucrarea Picuri din Rai, poezii ale preotului Emil Nedelea Cărămizaru.

Autorul este cunoscut în lumea Bisericii. Scrie, participă la evenimente culturale, caută prietenia cu oamenii de litere, cu cei importanți ai cetății, pe mulți dintre ei apropiindu‑i de Dumnezeu prin conversații ziditoare, prin întâlnirile și momentele unde este prezent, dar, aș spune eu, și prin cuvintele poeziilor pe care le alcătuiește.

Dintre ele, voi face referire la poezia Taina preoției:

Sfânt și cutremurător consimțământ

Între oameni și Dumnezeu legământ.

Oare cui a dat Hristos Duhul Sfânt?

Să ierte păcatele pe pământ.

Unor simpli pescari prea smeriți,

În căderi și urcușuri căliți.

Să vestească sublim pregătiți

Iar ei au lăsat spre moștenire

Punerea mâinilor spre sfințire

Preoților chemați prin iubire

Să proclame cu har mântuire.

Cuvintele Evanghelistului Ioan din capitolul al XX‑lea, Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate, și cărora le veți ține, vor fi ținute (Ioan 20, 22‑23) au găsit această formă, vorbind despre pescarii prea smeriți,/în căderi și urcușuri căliți.

În Imnul copilăriei, autorul ne mărturisește (spicuiesc doar parte din poezie):

Sărut și clipa când mama mă învăța

Cum să‑L iubesc pe Dumnezeu prin rugă.

Cu Tatăl nostru ochi‑mi înălța

Spre cerul sfânt credința să nu‑mi fugă.

Aievea îl aud și‑acum pe tata,

Când mă‑ndemna să fiu și drept și bun,

Să prețuiesc tot ce‑mi oferă viața

Și în suflet doar lumină să adun.

Mai simt mireasma zilelor de Paști,

Când fericit lumina o sorbeam,

Cuminecând din plin daruri cerești,

Cu ochi lucioși pe Domnul Îl priveam.

Trăiesc deplin în primăvara vieții,

Când gânduri de atunci îmi înfloresc și acum.

Salut mereu splendoarea dimineții

Copilărie sfântă, te caut pe un nou drum!

Pentru a nu cugeta ceva străin despre vreun om, vers sau atitudine a personală, autorul ne propune alegerea cea mai înaltă, dar și cea mai grea, spunându‑ne:

Între război și pace, aleg iubirea,

Între armonie și anarhie, aleg iubirea,

Între lumină și întuneric, aleg iubirea,

Între iubire și ură, Îl aleg pe Hristos,

Pentru că El este iubirea.

Aceasta este, de fapt, definiția unui creștin autentic, cu atât mai mult a unui slujitor al Bisericii care predică mereu iubirea și care se poate ca într‑o zi să o trăiască vibrant, după porunca Evangheliei.

Pornind de la alte cuvinte ale Evangheliei pe care le întâlnim în poeziile preotului Emil, mă opresc la cele ce privesc Biserica:

Nu te teme turmă mică

Și de Dumnezeu iubită!

De vei trece prin durere,

Domnul îți va da putere!

De vei trece prin suspine,

Hristos te va face bine!

Nu te teme turmă sfântă

De cei care‑ți dau osândă!

Căci tu vei primi cunună

Plină de lumină lină!

Bucură‑te turmă mică

Și de Dumnezeu iubită!

Iar de vei fi prigonită,

Inima‑ți va fi cinstită

Și sufletul tău curat

Cu har binecuvântat!

Versurile unui preot care are asemenea trăiri, care iubește florile de liliac, care dorește să zboare, care privește dincolo de zări, care‑i îndeamnă pe credincioși să se roage neîncetat, care cere stăruitor tuturor celor pe care‑i întâlnește să ia parte la Dumnezeiasca Liturghie, ne îndeamnă și pe noi la căutarea cuvintelor Evangheliei și mai ales la împlinirea lor.

Fii Luminii să rămâneți

Și ortodocși din neam în neam

La Liturghia cea de sus

Să stați la masă cu Iisus!